Într-un comunicat de presă al Administrației Fondului pentru mediu din 12 iunie 2020, se transmit următoarele informații:

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Andreea Kohalmi – Szabo, a semnat astăzi dispoziţia de demarare a Programului privind sprijinirea
eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public. Programul finanţat de AFM, în valoare totală de 384 de milioane de
lei, se adresează administraţiilor publice locale care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal prin folosirea unor tehnologii mai eficiente care să reducă semnificativ consumul de energie şi, implicit, factura publică.

La nivel concret, în funcţie de proiectele depuse şi de nivelul cofinanţării, programul va ajuta între 400 şi 750 de localităţi din România.

Eligibile pentru accesarea acestui program sunt toate unit ăţile administrativ – teritoriale (UAT) din România, acestea fiind împărţite în două categorii: UAT-uri de
până la 4.000 de locuitori (suma maximă eligibilă va fi de 500.000 de lei) şi UAT-uri peste 4.000 de locuitori (suma maximă eligibilă va fi de 1.000.000 de lei).

Este primul program derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu în care se introduce şi principiul competitivităţii proiectelor, acestea aprobându-se pe măsură ce
se depun, în baza unui punctaj minim obținut care se poate atinge atât prin nivelul de economie de energie realizat, cât și prin gradul de cofinanțare la care este dispusă
fiecare administrație locală.

„Am dorit foarte mult ca Programul de Iluminat public stradal să nu fie o simplă alocare de fonduri către primării pentru a cumpăra becuri tip led, ci să
contribuie cu adevărat la creșterea economiei de energie şi la scăderea facturilor pe care, într-un final, tot cetăţeanul le plăteşte prin taxele şi impozitele sale. De aceea,
în calitate de preşedinte al AFM, am susţinut introducerea acestui element de concurs ca administraţiile locale să fie încurajate să achiziționeze soluții cât mai
eficiente din punct de vedere energetic motivate fiind de o cofinan țare mai mică, de minim 10%”, a afirmat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

În plus, mecanismul competitiv nou introdus va permite AFM să înceapă implementarea proiectelor în cel mai scurt timp de la lansarea Programului,
contribuind astfel la creșterea gradului anual de finanțare. Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare va începe în data de 13.07.2020
şi va dura maximum 60 de zile în limita fondurilor disponibile alocate programului.

Durata de realizare a proiectului, stabilită în cadrul contractului pentru finanţarea nerambursabilă, nu poate depăşi 18 luni. Aceasta se calculează de la data semnării contractului de finanțare.
Programul de Iluminat public stradal este finanţat din fonduri proprii ale Administraţiei Fondului pentru Mediu provenite din vânzarea certificatelor de emisii
de gaze cu efect de seră.

Oferim consultanță și suport în acest sens!

Trimite-ne un email cu o solicitare la adresa contact@tnt-light.ro

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close